Sau publicat ghidurile destinate măsurilor de eficiență energetică prin POIM!

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat ieri, 28 septembrie 2022, ghidurile solicitantului destinate măsurilor de eficiență energetică și finanțate prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, ce au fost prezentate în cursul săptămânii trecute. 

Întrucât ghidurile sunt incluse sub Axa Prioritară 11 a POIM care în prezent nu există, fonduri-structurale.ro a solicitat clarificări pe acest subiect. MIPE a transmis astfel la 09.09.2022 faptul că „Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 este în curs de modificare, pentru includerea Axei prioritare 11.”. 

Totodată, MIPE a publicat centralizatorul observațiilor primite în cadrul procesului de consultare publică.

Sprijinirea IMM-urilor și a întreprinderilor mari în implementarea unor măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice a clădirilor industriale și construcțiilor anexe și a clădirilor pentru prestări servicii și construcții anexe la nivelul întreprinderilor

Sunt sprijinite următoarele categorii de activități:

  • lucrări de reabilitare termică a anvelopei clădirilor așa cum sunt definite la art. 7 alin. (1) literele b) și c) din Schema de ajutor de stat pentru sprijinirea IMM-urilor și a întreprinderilor mari în implementarea unor măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice a clădirilor industriale și construcțiilor anexe și a clădirilor pentru prestări servicii și construcții anexe în cadrul Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2022 aprobată prin OMIPE nr. 2613/27.09.2022 (denumită în continuare Schemă de ajutor de stat), respectiv clădiri industriale și construcții anexe și clădiri pentru prestări servicii și construcții anexe, inclusiv pereți exteriori, ferestre, tâmplărie, planșeu peste ultimul nivel, planșeu peste subsol, a șarpantelor și învelitoarelor, inclusiv măsuri de consolidare a clădirii, excepție făcând lucrările privind consolidări seismice.

Apel 1 Măsuri de ajutor de stat pentru reabilitare termică clădiri

Alocarea este de 115.000.000 euro, iar finanțarea acordată este între 50.000 și 500.000 euro. 

Perioada de depunere este 11 octombrie 2022, ora 10.00 – 26 octombrie 2022, ora 17.00.

Apel 2 Măsuri de ajutor de stat pentru reabilitare termică clădiri – clasa CAEN 10, 11(parțial)

Alocarea este de 85.000.000 euro, iar finanțarea acordată este între 50.000 și 500.000 euro. 

Perioada de depunere este 11 octombrie 2022, ora 10.00 – 26 octombrie 2022, ora 17.00.

Descarcă ghidul 

Eficiență energetică la nivelul IMM-urilor și întreprinderilor mari

Vor fi finanţate următoarele tipuri de proiecte:

  • investiţii în măsuri de eficienţă energetică şi de reducere a consumurilor specifice energetice la clădiri şi construcţiile anexe, cu excepţia clădirilor administrative sau clădirilor care nu sunt destinate activităţilor de producţie, de servicii ale IMM-urilor şi întreprinderilor mari, prin intervenţii la sistemele de utilităţi ale clădirilor, precum şi achiziţii de echipamente, utilaje, dotări specifice necesare pentru producerea de energie necesare clădirilor şi construcţiilor anexe. 
  • investiţii în echipamente/utilaje/dotări specifice necesare pentru obţinerea de energie din surse regenerabile, cu excepţia biomasei, destinate consumului propriu de energie a întreprinderilor, care se încadrează în capacitatea de producţie specifică prosumatorului definit potrivit art. 3 pct. 95 din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

 Apelul de proiecte: Măsuri de ajutor de minimis pentru eficiență energetică și producție din surse regenerabile

Alocarea este de 70.000.000  euro, iar finanțarea acordată între 50.000 și 200.000 euro. 

Perioada de depunere este 13 octombrie 2022 , ora 10.00 – 27 octombrie 2022, ora 17.00. 

Apelul de proiecte: Măsuri de ajutor de minimis pentru eficiență energetică și producție din surse regenerabile – clasa CAEN 10, 11 (parțial)

Pentru apelul dedicat industriei alimentare se aplică codurile CAEN din Anexa 11 la ghid.

Alocarea este de 30.000.000  euro, iar finanțarea acordată între 50.000 și 200.000 euro. 

Perioada de depunere este 13 octombrie 2022, ora 10.00 – 27 octombrie 2022, ora 17.00. 

Descarcă ghidul 

Investiții destinate promovării producției de energie din surse regenerabile pentru consum propriu la nivelul întreprinderilor

Sunt sprijinite următoarele categorii de activități:

  • investiții în echipamente/utilaje/dotări specifice necesare pentru obținerea de energie din surse regenerabile (cu excepția biomasei) destinate consumului propriu de energie, care se încadrează în capacitatea de producție specifică prosumatorului definit potrivit art. 3 pct. 95, din Legea nr. 123/2012 energiei electrice și a gazelor naturale, cu modificările și completările ulterioare. În categoria surselor de energie regenerabile se încadrează utilizarea surselor definite la art. 2 lit. m) din Ordonanța de Urgență nr. 112/2022.
  • investiții în lucrări de modernizare/reabilitare/creșterea puterilor instalate, intelegând prin aceasta adăugarea la instalațiile de cogenerare/trigenerare existente a unor  instalații noi de producere a energiei din surse regenerabile de energie.

Apelul de proiecte: Măsuri de ajutor de stat pentru producție din surse energie regenerabile

Alocarea este de 115.000.000 euro, iar finanțarea acordată este între 50.000 și 500.000 euro. 

Perioada de depunere este 18 octombrie 2022, ora 10.00 – 1 noiembrie 2022, ora 17.00.

Apelul de proiecte: Măsuri de ajutor de stat pentru producție din surse energie regenerabile – clasa CAEN 10,11 (parțial)

Pentru apelul dedicat industriei alimentare se aplică codurile CAEN din Anexa 11 la ghid.

Alocarea este de 85.000.000 euro, iar finanțarea acordată este între 50.000 și 500.000 euro. 

Perioada de depunere este 18 octombrie 2022, ora 10.00 – 1 noiembrie 2022, ora 17.00. 

Pentru analizarea ideii sau a proiectului Trivento deja a început consultațiile :  +40 733 193 533 sau pe office@trivento.ro