Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, ne-a comunicat următorul calendar al sesiunilor de înscrieri la cele 3 scheme de granturi pentru firme, privind energia regenerabilă și eficiența energetică:
Între timp, MIPE a publicat în Monitorul Oficial de marți, 27 septembrie 2022, cele 3 scheme de ajutoare – de minimis și de stat – pentru microîntreprinderi, firme mici și mijlocii (IMM) și companii mari românești.
Schemele conțin regulile generale de finanțare, grilele de punctaj și listele de conduri CAEN favroziate prin alocare separată pentru fiecare tip de grant.
Aceste scheme includ ca eligibile aproape toate codurile CAEN, cu excepția celor interzise prin Regulamentul european 651/2014 (excluse sunt de exemplu domenii ca agricultura și piscicultura, pentru căp sunt finanțate din Politica Agricolă Comună, separat). Pentru că făceau punctaje mici, deși erau importante pentru siguranța alimentară a țării, unele coduri CAEN eligibile, cum sunt cele de industrie alimentară, beneficiază de alocare separată, cu apel de proiecte distinct. De aceea, apar liste de coduri CAEN pentru alocare separată la fiecare schemă.
Schema de ajutor de minimis privind eficiența energetică la nivelul IMM-urilor și întreprinderilor mari va oferi granturi de maximum 200.000 euro pe proiect.
Bugetul schemei este de 100 de milioane de euro (echivalent a 495.000.000 lei, la un curs mediu de schimb de 1 euro = 4,95 lei). Din acești bani, 85.000.000 euro sunt fonduri UE și 15.000.000 euro contribuția națională prin bugetul de stat.
Din bugetul total, 30.000.000 euro sunt alocați măsurilor de eficiență energetică pentru activitățile productive aferente grupei de clase CAEN 10 și din grupa de clase CAEN 11, codurile CAEN 1106 și 1107. Lista acestora este detaliată în anexa 3 la prezenta schemă de minimis.
Numărul estimat de beneficiari de ajutor de minimis de 500- 2000 de firme.
Finanțarea nerambursabilă maximă acordată pentru un proiect de investiții în cadrul prezentei scheme nu poate depăși 100% din valoarea eligibilă a investiției, cu respectarea plafonului de minimis aferent tipului de investiție finanțat, respectiv echivalentul în lei a 200.000 euro sau 100.000 euro, după caz.
Schema de minimis este valabilă până la 28.02.2023 inclusiv. Plata ajutorului de minimis acordat în baza prezentei scheme de minimis se realizează până la data de 31.05.2024, cel târziu, pentru cheltuielile eligibile efectuate de beneficiari până la 31 decembrie 2023.
Beneficiarii schemei trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
a) se încadrează în categoria beneficiarilor definiți la art. 3 din OUG nr.112/2022 (firme micro, IMM, mari),
b) desfășoară activitate economică în România la momentul depunerii cererii de finanțare, și sunt înregistrați la ONRC, conform legislației naționale în vigoare;
c) îndeplinesc condițiile definite la art. 11 din OUG nr.112/2022;
d) nu fac obiectul unui ordin de recuperare neexecutat în urma unei decizii anterioare a Comisiei Europene, a instanței, a unui furnizor de ajutor de stat sau a Consiliului Concurenței prin care un ajutor de stat a fost declarat ilegal și incompatibil cu piața internă;
e) desfășoară activitate economică de producție/prestări servicii cu excepția investițiilor imobiliare, consultanței, asistenței tehnice, a activităților listate în Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 780/2006, cu modificările și completările ulterioare, precum și în sectoarele și/sau domeniile excluse de art. 6, alin. (1)-(4) din prezenta schemă;
f) și-au îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor, taxelor și contribuțiilor de asigurări sociale către bugetele componente ale bugetului general consolidat, inclusiv către bugetele locale;
g) nu sunt în stare de faliment, lichidare, nu au afacerile conduse de un administrator judiciar sau activitățile lor comerciale nu sunt suspendate ori nu fac obiectul unui aranjament cu creditorii sau nu sunt într-o situație similară cu cele anterioare, reglementată prin lege, ori nu fac obiectul unei proceduri legale pentru declararea lor în stare de faliment, lichidare, conducerea afacerilor de un administrator judiciar;
h) solicitantul/reprezentantul legal al solicitantului nu a suferit condamnări definitive datorate unei conduite profesionale îndreptate împotriva legii, decizie formulată de o autoritate de judecată ce are forță de res judicata;
i) solicitantul/reprezentantul legal al solicitantului nu a fost subiectul unei judecăți de tip res judicata pentru fraudă, corupție, implicarea în organizații criminale sau în alte activități ilegale, în detrimentul intereselor financiare ale Comunității Europene;
j) reprezentantul legal al solicitantului care își exercită atribuțiile de drept la data depunerii cererii de finanțare și pe perioada procesului de evaluare, selecție și contractare nu se află într-una din situațiile de mai jos:
10 – Industria alimentară
101 – Producția, prelucrarea si conservarea carnii si a produselor din carne
1011 – Prelucrarea si conservarea carnii
1012 – Prelucrarea si conservarea carnii de pasare
1013 – Fabricarea produselor din carne (inclusiv din carne de pasare)
102 – Prelucrarea si conservarea pestelui, crustaceelor si molustelor
1020 – Prelucrarea si conservarea pestelui, crustaceelor si molustelor
103 – Prelucrarea si conservarea fructelor si legumelor
1031 – Prelucrarea si conservarea cartofilor
1032 – Fabricarea sucurilor de fructe si legume
1039 – Prelucrarea si conservarea fructelor si legumelor n.c.a.
104 – Fabricarea uleiurilor si a grasimilor vegetale si animale
1041 – Fabricarea uleiurilor si grasimilor
1042 – Fabricarea margarinei si a altor produse comestibile similare
105 – Fabricarea produselor lactate
1051 – Fabricarea produselor lactate si a branzeturilor
1052 – Fabricarea inghetatei
106 – Fabricarea produselor de morarit, a amidonului si produselor din amidon
1061 – Fabricarea produselor de morarit
1062 – Fabricarea amidonului si a produselor din amidon
107 – Fabricarea produselor de brutarie si a produselor fainoase
1071 – Fabricarea painii; fabricarea prajiturilor si a produselor proaspete de patiserie
1072 – Fabricarea biscuitilor si piscoturilor; fabricarea prajiturilor si a produselor conservate de patiserie
1073 – Fabricarea macaroanelor, taiteilor, cus-cus-ului si a altor produse fainoase similare
108 – Fabricarea altor produse alimentare
1081 – Fabricarea zaharului
1082 – Fabricarea produselor din cacao, a ciocolatei si a produselor zaharoase
1083 – Prelucrarea ceaiului si cafelei
1084 – Fabricarea condimentelor si ingredientelor
1085 – Fabricarea de mancaruri preparate
1086 – Fabricarea preparatelor alimentare omogenizate si alimentelor dietetice
1089 – Fabricarea altor produse alimentare n.c.a.
109 – Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor
1091 – Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de ferma
1092 – Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de companie
11 – Fabricarea băuturilor
1106 – Fabricarea maltului
1107 – Producția de bauturi racoritoare nealcoolice; producția de ape minerale si alte ape imbuteliate
Schema de ajutor de stat pentru sprijinirea IMM-urilor și a întreprinderilor mari în implementarea unor măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice a clădirilor industriale și construcțiilor anexe și a clădirilor pentru prestări servicii și construcții anexe la nivelul întreprinderilor va acorda granturi de câte 50.000-500.000 euro pe proiect.
Sprijinul financiar va fi acordat microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) și întreprinderilor mari, pentru investiții în măsuri de eficiență energetică și de reducere a consumurilor specifice energetice la clădiri și construcțiile anexe, cu excepția clădirilor administrative sau clădirilor care nu sunt destinate activităților de producție/servicii ale întreprinderilor.
Bugetul total estimat alocat al schemei este de 200.000.000 euro (echivalent în lei 990.000.000, la un cursul mediu de schimb de 1 euro = 4,95 lei).
Din acest buget, se alocă 85.000.000 euro măsurilor de eficiență energetică pentru activitățile productive aferente grupelor de clase CAEN 10 și din grupa de clase CAEN 11, codurile CAEN 1106 și 1107. Lista acestora, este detaliată în anexa 2 la prezenta schemă.
Numărul estimat de beneficiari de ajutor de stat în cadrul prezentei scheme este de maxim 4000 de firme.
Ajutorul se acordă în lei sub forma rambursării cheltuielilor efectuate și are o valoare minimă de 247.500 lei și valoare maximă de 2.475.000. lei, echivalentul a 50.000 euro, respectiv 500.000 euro în lei la cursul mediu de schimb de 4,95 lei.
Fiecare întreprindere este eligibilă cu un singur proiect de investiții.
Intensitatea ajutorului este de 30 % din costurile eligibile. Intensitatea va fi majorată cu 20 de puncte procentuale în cazul ajutoarelor acordate microîntreprinderilor și întreprinderilor mici și cu 10 puncte procentuale în cazul ajutoarelor acordate întreprinderilor mijlocii. Intensitatea ajutorului va fi majorată cu 15 puncte procentuale pentru investițiile situate în zone asistate care îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 107 alineatul (3) litera (a) din TFUE, respectiv zonele a) individualizate în ANEXA la decizia Comisiei Europene C(2021) 9750 final din 20.12.2021, privind cazul SA.100199 (2021/N) Harta ajutoarelor regionale pentru România (1 ianuarie 2022 – 31 decembrie 2027) și cu 5 puncte procentuale pentru investițiile situate în zone asistate care îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE, respectiv zonele „c” care nu sunt predefinite, prevăzute în ANEXĂ.
Restul cheltuielilor eligibile, plus cele ne-eligibile trebuie suportate de către firma beneficiară.
Această schemă de ajutoare de stat este valabilă până la 28.02.2023 inclusiv, data până la care se pot acorda ajutoare de stat în cadrul acesteia. Plata ajutorului de stat acordat în baza prezentei scheme de ajutor de stat se face până la până la data de 31.05.2024, cel târziu, pentru cheltuielile eligibile efectuate de beneficiari până la 31 decembrie 2023.
Beneficiarii schemei de ajutoare de stat trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
a) se încadrează în categoria beneficiarilor definiți la art. 3 din OUG nr.112/2022,
b) desfășoară activitate economică în România la momentul depunerii cererii de finanțare, și sunt înregistrați la ONRC, conform legislației naționale în vigoare;
c) îndeplinesc condițiile definite la art. 11 din OUG nr. 112/2022;
d) nu fac obiectul unui ordin de recuperare neexecutat în urma unei decizii anterioare a Comisiei Europene, a instanței, a unui furnizor de ajutor de stat sau a Consiliului Concurenței prin care un ajutor de stat/de minimis a fost declarat ilegal și incompatibil cu piața internă;
e) desfășoară activitatea de producție/prestări servicii cu excepția investițiilor imobiliare, consultanței, asistenței tehnice și a activităților listate în Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 780/2006, cu modificările și completările ulterioare;
f) și-au îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor, taxelor și contribuțiilor de asigurări sociale către bugetele componente ale bugetului general consolidat;
g) nu sunt în stare de faliment, lichidare, nu au afacerile conduse de un administrator judiciar sau activitățile comerciale suspendate ori nu fac obiectul unui aranjament cu creditorii sau nu sunt într-o situație similară cu cele anterioare, reglementată prin lege, ori nu fac obiectul unei proceduri legale pentru declararea lor în stare de faliment, lichidare, conducerea afacerilor de un administrator judiciar;
h) Solicitantul/Reprezentantul legal nu a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitvă, pentru un delict legat de conduita sa profesională, pentru fraudă, corupție, participare la o organizație criminală sau la orice alte activități ilegale în detrimentul intereselor financiare ale Uniunii Europene;
i) Reprezentantul legal al solicitantului care își exercită atribuțiile de drept la data depunerii cererii de finanțare și pe perioada procesului de evaluare, selecție și contractare nu se află într-una din situațiile de mai jos:
(1) Proiectul este implementat pe teritoriul României.
(2) Proiectul trebuie să vizeze una sau mai multe dintre intervențiile următoare: lucrări de reabilitare termică a anvelopei clădirilor așa cum sunt definite la art. 7 alin. (1) literele b) și c) in prezenta schemă, respectiv clădiri industriale (cu excepția clădirilor administrative) și construcții anexe și clădiri pentru prestări servicii și construcții anexe, inclusiv pereți exteriori, ferestre, tâmplărie, planșeu peste ultimul nivel, planșeu peste subsol, a șarpantelor și învelitoarelor, inclusiv măsuri de consolidare a clădirii, excepție făcând lucrările privind consolidări seismice;
(3) Prin prezenta schemă pot fi finanțate doar măsurile prevăzute la alineatul (2) al prezentului articol. Cheltuielile eligibile ce pot fi finanțate sunt determinate în conformitate cu art. 19 din cadrul prezentei scheme.
(4) Pentru același cheltuieli eligibile, beneficiarul nu a mai solicitat finanțare din alte surse publice, inclusiv fonduri UE.
(5) Beneficiarul face dovada „efectului stimulativ”, cu luarea în considerare a principiului „demarării lucrărilor”, așa cum acestea sunt definite la art. 7 lit. g) și h) din prezenta schemă.
Solicitanții vor avea în vedere justificarea efectului stimulativ al finanțării solicitate, proiectul neputând fi finanțat în cadrul prezentei scheme dacă activitățile/acțiunile ce constituie „demararea lucrărilor” au fost începute înainte de depunerea cererii de finanțate la MIPE pentru această schemă.
(6) Proiectul trebuie finalizat până la data de 31 decembrie 2023.
(7) Proiectul trebuie să realizeze economii de energie de cel puțin 10%.
(8) Proiectul îndeplinește criteriile de selecție prevăzute în Anexa nr. 1 la prezenta schemă și, după caz, întreprinderea desfășoară activități productive în domeniile prevăzute în Anexa 2 la prezenta schemă, și întrunește un punctaj minim de 50 de puncte.
(9) Beneficiarul va prezenta o analiză energetică, în conformitate cu prevederile art. 11 lit. j) din OUG nr. 112/2022.
(10) Nu se acordă ajutoare în temeiul prezentei scheme în cazul în care îmbunătățirile eficienței energetice sunt realizate pentru a se asigura respectarea de către acestea a standardelor Uniunii deja adoptate, chiar dacă acestea nu au intrat încă în vigoare. Aceasta constituie condiție de eligibilitate a proiectelor.
(11) Astfel, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va verifica dacă proiectul de eficiență energetică pentru care se solicită ajutorul nu ar fi necesar pentru ca beneficiarul să respecte standardele adoptate la nivelul UE. În cazul în care un proiect este necesar pentru a respecta un standard al Uniunii, beneficiarul ar fi obligat să realizeze oricum proiectul respectiv (sau un proiect echivalent), iar ajutorul nu ar avea niciun efect stimulativ. Prin urmare, un astfel de proiect nu este eligibil în cadrul prezentei scheme.
(12) Proiectul îndeplinește și celelalte condiții specificate în Ghidul solicitantului aferente măsurilor sprijinite, condiții care nu aduc atingere prevederilor în materie de ajutor de stat.
10 – Industria alimentară
101 – Producția, prelucrarea si conservarea carnii si a produselor din carne
1011 – Prelucrarea si conservarea carnii
1012 – Prelucrarea si conservarea carnii de pasare
1013 – Fabricarea produselor din carne (inclusiv din carne de pasare)
102 – Prelucrarea si conservarea pestelui, crustaceelor si molustelor
1020 – Prelucrarea si conservarea pestelui, crustaceelor si molustelor
103 – Prelucrarea si conservarea fructelor si legumelor
1031 – Prelucrarea si conservarea cartofilor
1032 – Fabricarea sucurilor de fructe si legume
1039 – Prelucrarea si conservarea fructelor si legumelor n.c.a.
104 – Fabricarea uleiurilor si a grasimilor vegetale si animale
1041 – Fabricarea uleiurilor si grasimilor
1042 – Fabricarea margarinei si a altor produse comestibile similare
105 – Fabricarea produselor lactate
1051 – Fabricarea produselor lactate si a branzeturilor
1052 – Fabricarea inghetatei
106 – Fabricarea produselor de morarit, a amidonului si produselor din amidon
1061 – Fabricarea produselor de morarit
1062 – Fabricarea amidonului si a produselor din amidon
107 – Fabricarea produselor de brutarie si a produselor fainoase
1071 – Fabricarea painii; fabricarea prajiturilor si a produselor proaspete de patiserie
1072 – Fabricarea biscuitilor si piscoturilor; fabricarea prajiturilor si a produselor conservate de patiserie
1073 – Fabricarea macaroanelor, taiteilor, cus-cus-ului si a altor produse fainoase similare
108 – Fabricarea altor produse alimentare
1081 – Fabricarea zaharului
1082 – Fabricarea produselor din cacao, a ciocolatei si a produselor zaharoase
1083 – Prelucrarea ceaiului si cafelei
1084 – Fabricarea condimentelor si ingredientelor
1085 – Fabricarea de mancaruri preparate
1086 – Fabricarea preparatelor alimentare omogenizate si alimentelor dietetice
1089 – Fabricarea altor produse alimentare n.c.a.
109 – Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor
1091 – Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de ferma
1092 – Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de companie
11 – Fabricarea băuturilor
1106 – Fabricarea maltului
1107 – Producția de bauturi racoritoare nealcoolice; producția de ape minerale si alte ape imbuteliate
Schema de ajutor de stat având ca obiectiv sprijinirea investițiilor destinate promovării producției de energie din surse regenerabile pentru consum propriu la nivelul întreprinderilor are un buget estimat la 200.000.000 euro (echivalent în lei 990.000.000, la un curs mediu de schimb de 1 euro = 4,95 lei).
Din acești bani, o alocare de 85.000.000 euro merge către măsurile de eficiență energetică pentru activitățile productive aferente grupei de clase CAEN 10 și din grupa de clase CAEN 11, codurile CAEN 1106 și 1107. Lista acestora, este detaliată în anexa 2 la prezenta schemă.
Ajutorul se acordă în lei sub forma rambursării cheltuielilor efectuate și are o valoare minimă de 247.500 lei și valoare maximă de 2.475.000. lei, echivalentul a 50.000 euro, respectiv 500.000 euro în lei la cursul mediu de schimb de 4,95 lei.
Numărul estimat de beneficiari de ajutor de stat în cadrul prezentei scheme este de maximum 2000 de companii.
Intensitatea ajutorului de stat acordat prin prezenta schemă de ajutor de stat este de 30% din costurile eligibile, pentru proiecte de investiţii în capacităţi de producere de energie din SRE cu excepția biomasei, în cazul în care costurile eligibile sunt calculate pe baza art. 41 alin. (6) lit. (c) din Regulament.
Intensitatea ajutorului va fi majorată cu 15 puncte procentuale pentru investiţiile situate în zone asistate care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 107 alin. (3) lit. (a) din TFUE respectiv zonele a) individualizate în ANEXA la decizia Comisiei Europene C(2021) 9750 final din 20.12.2021, privind cazul SA.100199 (2021/N) Harta ajutoarelor regionale pentru România (1 ianuarie 2022 – 31 decembrie 2027) și cu 5 puncte procentuale pentru investițiile situate în zone asistate care îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE, respectiv zonele „c” care nu sunt predefinite din ANEXĂ.
Intensitatea ajutorului se majorează cu 20 de puncte procentuale, în cazul ajutoarelor acordate întreprinderilor mici, inclusiv microîntreprinderilor şi cu 10 puncte procentuale în cazul ajutoarelor acordate întreprinderilor mijlocii.
Schema de ajutor de stat se adresează microîntreprinderilor, întreprinderilor mari, mijlocii sau mici, care realizează investiții pentru obținerea de energie din surse regenerabile, cu excepția biomasei, destinată consumului propriu, care se încadrează în capacitatea de producție specifică prosumatorului, cu condiția depunerii la autoritatea responsabilă a unei cereri de finanțare scrise de acordare a ajutorului de stat înaintea demarării lucrărilor.
Schema de ajutoare de stat este valabilă până la 28.02.2023 inclusiv, data până la care se pot acorda granturi în cadrul acesteia. Plata ajutorului de stat acordat se face până la data de 31.05.2024, cel târziu, pentru cheltuielile eligibile efectuate de beneficiari până la 31 decembrie 2023.
Ce se finanțează din jutoarele de stat pentru energie regenerabilă:
Investiții în echipamente/utilaje/dotări specifice necesare pentru obținerea de energie din surse regenerabile, așa cum sunt acestea definite la art. 7 alin. (1) lit. h), din prezenta schemă – cu excepția biomasei;
investiții in lucrări de modernizare/creșterea puterilor instalate, înțelegând prin aceasta adăugarea la instalațiile de cogenerare/trigenerare existente a unor instalații noi de producere a energiei din surse regenerabile de energie.
Se acordă ajutor de stat pentru realizarea de investitii in instalatii mici de producere a energiei din surse regenerabile asa cum sunt acestea definite la art. 7 alin. (1) lit. h) din prezenta schema. Sprijinul se aplică numai instalaţiilor noi de producere a energiei din surse regenerabile de energie.
Beneficiarii schemei trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
10 – Industria alimentară
101 – Producția, prelucrarea si conservarea carnii si a produselor din carne
1011 – Prelucrarea si conservarea carnii
1012 – Prelucrarea si conservarea carnii de pasare
1013 – Fabricarea produselor din carne (inclusiv din carne de pasare)
102 – Prelucrarea si conservarea pestelui, crustaceelor si molustelor
1020 – Prelucrarea si conservarea pestelui, crustaceelor si molustelor
103 – Prelucrarea si conservarea fructelor si legumelor
1031 – Prelucrarea si conservarea cartofilor
1032 – Fabricarea sucurilor de fructe si legume
1039 – Prelucrarea si conservarea fructelor si legumelor n.c.a.
104 – Fabricarea uleiurilor si a grasimilor vegetale si animale
1041 – Fabricarea uleiurilor si grasimilor
1042 – Fabricarea margarinei si a altor produse comestibile similare
105 – Fabricarea produselor lactate
1051 – Fabricarea produselor lactate si a branzeturilor
1052 – Fabricarea inghetatei
106 – Fabricarea produselor de morarit, a amidonului si produselor din amidon
1061 – Fabricarea produselor de morarit
1062 – Fabricarea amidonului si a produselor din amidon
107 – Fabricarea produselor de brutarie si a produselor fainoase
1071 – Fabricarea painii; fabricarea prajiturilor si a produselor proaspete de patiserie
1072 – Fabricarea biscuitilor si piscoturilor; fabricarea prajiturilor si a produselor conservate de patiserie
1073 – Fabricarea macaroanelor, taiteilor, cus-cus-ului si a altor produse fainoase similare
108 – Fabricarea altor produse alimentare
1081 – Fabricarea zaharului
1082 – Fabricarea produselor din cacao, a ciocolatei si a produselor zaharoase
1083 – Prelucrarea ceaiului si cafelei
1084 – Fabricarea condimentelor si ingredientelor
1085 – Fabricarea de mancaruri preparate
1086 – Fabricarea preparatelor alimentare omogenizate si alimentelor dietetice
1089 – Fabricarea altor produse alimentare n.c.a.
109 – Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor
1091 – Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de ferma
1092 – Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de companie
11 – Fabricarea băuturilor
110 – Fabricarea băuturilor
1101 – Distilarea, rafinarea si mixarea băuturilor alcoolice
1102 – Fabricarea vinurilor din struguri
1103 – Fabricarea cidrului si a altor vinuri din fructe
1104 – Fabricarea altor bauturi nedistilate, obținute prin fermentare
1105 – Fabricarea berii
1106 – Fabricarea maltului
1107 – Producția de bauturi racoritoare nealcoolice; producția de ape minerale si alte ape imbuteliate
Sursa: MIPE
Pentru a putea afla daca compania ta este potrivita pentru digitalizare consultantii Trivento sunt bucurosi sa te ajute cu analiza gratuita a eligibilitatii si a pasilor de urmat :
+40 733 193 533
fonduri@trivento.ro
office@trivento.ro
Soluții
Utile
©2022 Trivento. Toate drepturile rezervate. Made by Vali Andrei
Termeni și condiții