Vezi aici un rezumat al ghidului și află cum poți accesa această oportunitate :
„Obiectivul prezentei scheme îl constituie acordarea de sprijin financiar operatorilor economici, în vederea realizării de investiții inițiale noi destinate sortării, tratării, reciclării și valorificării deșeurilor, în vederea obținerii de produse noi, materiale reciclate sau materii prime secundare, în scopul reducerii la minimum a efectelor negative ale deșeurilor asupra sănătății populației și asupra mediului, reducerea consumului de resurse primare, creșterea ratei de reciclare și îmbunătățirea calității materialelor reciclate”, este explicat în Ordinul Ministerului Mediului 2.269/2022, care a fost publicat recent în Monitorul Oficial.
Mai precis, solicitanți eligibili pot fi atât microîntreprinderi sau întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri), cât și întreprinderi mari (dacă activează pe cel puțin un cod CAEN dintre 3821, 3822, 3832, 3831, 3811 și 3812). În esență, condițiile de respectat prevăd că entitățile solicitante trebuie să fie „sănătoase” din punct de vedere financiar pentru a primi finanțare.
Solicitanții se vor putea înscrie în program, prin depunerea cererii de finanțare și a documentelor justificative, pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu, în perioada de înregistrare care va fi anunțată ulterior de autorități (pentru detalii în acest sens, de urmărit site-ul Administrației).
Valoarea efectivă a ajutorului este stabilită în mod diferențiat, în funcție de dimensiunea firmei care-l cere și în funcție de regiunea în care proiectul va fi implementat (informații mai multe sunt în anexa ordinului de ministru). Cert este că solicitanții trebuie să contribuie și ei cu cel puțin 25% din costurile eligibile (resurse proprii sau credite bancare, de exemplu).
Investiția inițială este considerată o investiție în active corporale şi necorporale referitoare la înființarea unei noi unități, extinderea capacității unei unități existente, diversificarea producției unei unități prin produse care nu au fost fabricate anterior în unitate sau o schimbare fundamentală a procesului general de producție al unei unități existente. „Toate activele corporale care fac obiectul finanțării trebuie să fie noi”, este subliniat în ordin.
Cheltuielile eligibile sunt, conform actului normativ, cele:
pentru realizarea construcțiilor necesare amplasării și montării utilajelor, instalațiilor și echipamentelor achiziționate, cu dotările aferente – instalații electrice, alimentare cu gaze naturale, instalații de încălzire, ventilare, climatizare (aferente doar incintei construcțiilor);
cu achiziția și montajul utilajelor, instalațiilor și echipamentelor necesare îndeplinirii obiectivelor proiectului;
cu achiziționarea activelor necorporale.
Investiția pe care firmele o fac cu banii de la stat va trebui menținută în regiunea în care a fost implementată pentru o perioadă de trei (în cazul IMM-urilor) sau cinci ani (în cazul firmelor mari) de la finalizarea lucrărilor.
„Pentru a se asigura că ajutoarele sunt necesare și acționează ca un stimulent pentru dezvoltarea în continuare a unor activități sau proiecte, ajutoarele în cadrul schemei nu se acordă activităților pe care beneficiarul le-ar efectua oricum, chiar și în absența ajutorului. Beneficiarul întreprindere mare va trebui să demonstreze faptul că proiectul nu ar fi fost realizat în zona respectivă sau nu ar fi fost suficient de profitabil pentru beneficiar în zona respectivă în absența ajutorului”, scrie în noul ordin, cu precizarea că nu se acordă ajutor nici pentru proiectele pentru care au fost începute lucrările de execuție.
Investițiile pe care le vor face companiile vor duce, automat, la dezvoltarea economică a regiunilor în care vor fi implementate, la crearea de noi locuri de muncă și la protejarea mediului înconjurător.
Schema de ajutor de stat se va aplica până la finalul anului 2023, iar fondurile sale vor veni în principal din Planul Național de Redresare și Reziliență.
Atenție! Administrația Fondului pentru Mediu va anunța când se vor putea depune efectiv cererile de finanțare de către companii.
Programul “Fabrici de reciclare”, finanţat din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), nu va mai demara pe 1 noiembrie, ci pe 6 decembrie, informează luni Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).
Astfel, începând din data de 6 decembrie 2022, ora 12:00, şi până pe 15 martie 2023, ora 12:00, Programul “Fabrici de reciclare” se va desfăşura în limita bugetului maxim eligibil prealocat pentru prima rundă de atragere de fonduri, Potrivit unui comunicat de presă al AFM, transmis AGERPRES
In cazul in care aveți întrebări de clarificare ni le puteți adresa pe adresa de mail: fonduri@trivento.ro sau la numarul de telefon 0733.193.533.
Vrei să vezi dacă compania ta este eligibilă? Completează datele din formular și află răspunsul! – aici pui linkul de mefi
Citește mai mult despre finantari nerambursabile, fonduri nerambursabile, finantari firme, finantari firme 2022, deseuri, reciclare, imm, intreprinderi mici si mijlocii, intreprinderi mari, firme mari, ajutoare de stat, intreprinderi mici, intreprinderi mijlocii, firme mici, firme mijlocii, digitalizare, energie, autoconsum,
Soluții
Utile
©2022 Trivento. Toate drepturile rezervate. Made by Vali Andrei
Termeni și condiții