Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM)

„Măsuri de eficiență energetică/utilizarea resurselor regenerabile de energie pentru întreprinderi mari și IMM-uri”
depunere estimată proiect: 15.10.2022. Apelul va fi deschis timp de 30 zile calendaristice, respectiv până la data de 15.11.2022 până la ora 23:59:59.

Obiectivul programului sau Pentru ce pot obține finanțare?
  • Măsuri de eficienţă energetică/utilizarea surselor regenerabile de energie pentru întreprinderi mari şi IMM-uri cu scopul de a sprijini mediul de afaceri pentru a dobândi independenţă energetică prin realizarea de economii de energie specifice clădirilor industriale/prestărilor de servicii şi construcţiilor anexe, precum şi celor specifice proceselor tehnologice, precum şi pentru producerea de energie verde pentru consum propriu din resurse regenerabile.
Suma disponibilă sau Ce se poate obține? Cine finanțează?
  • 411.764.000 euro;

  • Finantator: Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

Perioada De Implementare si monitorizare
  • Pana la data de 31.12.2023
  • durata de monitorizare a proiectului este de 3 ani pentru IMM si 5 ani pentru intreprinderi mari.

Valoarea minimă și maximă pentru fiecare proiect sau Cât se poate obține? Cofinanțare?

  • Valoarea finanțării nerambursabile (ajutor de stat) este de minim 50.000 euro și maxim 500.000 euro

  • Intensitatea finanțării publice în ceea ce privește investițiile productive este de:
    • 30% din costurile eligibile
    Finanțarea nerambursabilă maximă acordată va fi majorată cu 15% pentru investiţiile situate în zone asistate care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 107 alin. (3) lit. (a) din TFUE, 5 procente pentru investițiile situate în zone asistate care îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE, respectiv zonele „c” care nu sunt predefinite din ANEXĂ, cu 20 de puncte procentuale, în cazul ajutoarelor acordate întreprinderilor mici, inclusiv microîntreprinderilor, şi cu 10 puncte procentuale, în cazul ajutoarelor acordate întreprinderilor mijlocii.

Termen deschidere și depunere sau Când se poate aplica?

  • depunere estimată proiect: 15.10.2022. Apelul va fi deschis timp de 30 zile calendaristice, respectiv până la data de 15.11.2022 până la ora 23:59:59.

Solicitanți și parteneri eligibili sau Cine poate aplica?

  •  Microeintreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii.

  • Întreprinderi mari cu excepția întreprinderilor cu activități enumerate în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv în anexa I la Directiva 2003/87/CE .
    Beneficiarii îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
    a) Solicitantul este societate legal constituită în România, până la data de 31 decembrie 2021 inclusiv, și se încadrează în categoria solicitanților tip IMM sau întreprinderi mari, după caz, așa cum sunt definite în OUG nr. 112/2022, art. 2, lit. i) respectiv lit. j)şi îşi desfăşoară activitatea în România la momentul depunerii cererii de finanţare și sunt înregistrați la ONRC, conform legislației naționale în vigoare.
    b) Solicitantul a avut minim un angajat la 31 decembrie 2021.
    c) Desfășoară activitatea de producție/prestări servicii cu excepția investițiilor imobiliare, consultanței, asistenței tehnice și a activităților listate în Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 780/2006, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, solicitantul nu solicită finanțare pentru sectoarele şi domeniile prevăzute la art. 1 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea art. 107 şi 108 din tratat. De asemenea, nu se acordă finanțare pentru:
    (1) dezafectarea sau construirea de centrale nucleare;
    (2) investițiile care vizează o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră din activitățile enumerate la anexa I la Directiva 2003/87/CE;
    (3) investițiile în sectorul locuințelor, cu excepția celor legate de promovarea eficienței energetice sau a utilizării energiei din surse regenerabile;
    (4) fabricarea, prelucrarea și comercializarea tutunului și a produselor din tutun;
    (5) întreprinderile aflate în dificultate, astfel cum sunt definite în normele Uniunii privind ajutoarele de stat;
    d) (6) investițiile în infrastructura aeroportuară, cu excepția celor legate de protecția mediului sau a celor însoțite de investițiile necesare pentru atenuarea ori reducerea impactului negativ al acestei infrastructuri asupra mediului
    e) Condițiile definite la art. 11 din OUG nr.112/2022, inclusiv nu se află în dificultate, în conformitate cu prevederile art. 2 pct. 18 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014, cu modificările și completările ulterioare;
    f) Solicitantul nu face obiectul unui ordin de recuperare neexecutat în urma unei decizii anterioare a Consiliului Concurenței sau a Comisiei Europene, prin care un ajutor de stat a fost declarat ilegal și incompatibil cu piața internă;
    g) Solicitantul și-a îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor, taxelor și contribuțiilor de asigurări sociale către bugetele componente ale bugetului general consolidat, înclusiv către bugetele locale;
    h) Solicitantul nu este în stare de faliment, lichidare, au afacerile conduse de un administrator judiciar sau activitățile lor comerciale sunt suspendate ori fac obiectul unui aranjament cu creditorii sau sunt într-o situație similară cu cele anterioare, reglementată prin lege, ori fac obiectul unei proceduri legale pentru declararea lor în stare de faliment, lichidare, conducerea afacerilor de un administrator judiciar;
    i) Solicitantul/reprezentantul său legal nu a suferit condamnări definitive datorate unei conduite profesionale îndreptate împotriva legii, decizie formulată de o autoritate de judecată ce are forță de res judicata;
    j) Solicitantul/reprezentantul său legal nu a fost subiectul unei judecăți de tip res judicata pentru fraudă, corupție, implicarea în organizații criminale sau în alte activități ilegale, în detrimentul intereselor financiare ale Comunității Europene;
    k) Reprezentantul legal al solicitantului care își exercită atribuțiile de drept la data depunerii cererii de finanțare și pe perioada procesului de evaluare, selecție și contractare nu se află într-una din situațiile de mai jos:
    l) este subiectul unui conflict de interese, definit în conformitate cu prevederile naționale/comunitare în vigoare, sau se află într-o situație care are sau poate avea ca efect compromiterea obiectivității și imparțialității procesului de evaluare, selecție, contractare și implementare a proiectului;
    m) se află în situația de a induce grav în eroare autoritatea de management și/sau prepușii acesteia, sau comisiile de evaluare și selecție, prin furnizarea de informații incorecte în cadrul prezentului apel de proiecte sau al altor apeluri de proiecte derulate pentru finanțare în cadrul altor programe cu finanțare europeană/națională;
    n) se află în situația de a încerca/de a fi încercat să obțină informații confidențiale sau să influențeze comisiile de evaluare și selecție sau autoritatea de management și/sau prepușii acesteia pe parcursul procesului de evaluare și selecție a prezentului apel de proiecte sau a altor apeluri de proiecte derulate în cadrul unor programe cu finanțare europeană/națională;
    o) (Dacă este cazul) Solicitantul se încadrează în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii, având în vedere prevederile anexei I la Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014.
    p) Solicitantul demonstrează capacitate de management de proiect și capacitate tehnică pentru susținerea activităților proiectului, prin informații privind personalul angajat implicat în implementarea proiectului.
    q) Solicitantul demonstrează capacitatea financiară pentru implementarea proiectului și dispune de cofinanțare proprie a proiectului stabilită în conformitate cu prevederile legale privind ajutorul de stat, astfel cum vor fi cuprinse în schemele de ajutor de stat și își asumă acoperirea sumelor aferente cheltuielilor neeligibile.
    r) Solicitantul se angajează să asigure sustenabilitatea proiectului, respectiv să asigure desfășurarea activității operaționale/curente și să mențină parametrii energetici specifici la care s-a angajat pentru o perioadă de minimum 5 ani după expirarea duratei de implementare a proiectului;
    s) Solicitantul nu a mai beneficiat de sprijin financiar din fonduri publice, inclusiv fonduri UE, în ultimii 5 ani pentru aceleași activități (costuri eligibile) sau nu derulează proiecte finanțate în prezent, parțial sau în totalitate, din alte surse publice, pentru aceleași activități. De asemenea, pentru același costuri eligibile, beneficiarul nu a mai solicitat finanțare din alte surse publice, inclusiv fonduri UE.
    t) Solicitantul deține cel puțin un contract de furnizare a energiei electrice și a gazelor naturale, obligatoriu, sau a energiei termice după caz, în vigoare pentru punctul de consum unde solicită finanțarea. În cazul societăților nou înființate sau în cazul în care nu există contracte de furnizare la locul de implementare, se va furniza un audit energetic previzionat, care va stabili indicatorii energetici specifici potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență precum și datele estimative de consum.
    u) Solicitantul se angajează să aplice măsurile de îmbunătățire a eficienţei energetice stabilite pe baza informațiilor obținute din sistemul de monitorizare propus prin proiectul pentru care se solicită finanţare prin Obiectivul Specific 11.1, în interiorul unui interval de maxim 3 ani pentru beneficiarii încadraţi în categoria IMM, respectiv maxim 5 ani pentru beneficiarii care fac parte din categoria întreprinderilor mari, de la efectuarea plăţii finale în cadrul proiectului.

Criterii de eligibilitate

a) Proiectul se încadrează în categoriile de acţiuni finanţabile menţionate în POIM, după caz.
b) Proiectul trebuie să vizeze una dintre măsurile de eficiență energetică/utilizarea surselor regenerabile de energie menționate la art. 5 din OUG nr.112/2022, limitate prin coroborarea cu categoriile de cheltuieli/intervenții eligibile definite la art 7, lit. a) – b) din același act normativ.
c) Scopul şi obiectivele proiectului sunt în concordanţă cu acţiunea eligibilă din cadrul Obiectivului specific 11.1, şi cu activităţile eligibile enumerate la secţiunea 1.3.2 Activităţi finanţabile în cadrul Obiectivului specific 11.1.
d) Proiectul este implementat pe teritoriul României.
e) Perioada de implementare a proiectului se încadrează în perioada de eligibilitate a cheltuielilor (între 01.01.2014 şi 31.12.2023).
f) Investițiile finanţate sunt asociate unei activități economice, respectiv unui sau mai multor domenii de activitate (clase CAEN) autorizate la sediul social/punctul de lucru identificat la loc de implementare al proiectului. Activitatea economică identificată nu se referă la activităţile/sectoarele excluse conform art. 6, alin. (1) – (4) din cadrul schemei de ajutor de stat aplicabile.
g) Nu sunt propuse operațiuni care sunt încheiate în mod fizic sau implementate integral, indiferent dacă toate platile aferente au fost efectuate, iar contribuția publică relevantă a fost plătită beneficiarilor la momentul depunerii cererii de finanțare, în conformitate cu art 65 alin.6, din Regulamentul UE nr. 1303/2013.
h) Bugetul proiectului respectă indicaţiile privind încadrarea în categoriile de cheltuieli, conform Anexei 5 la prezentul ghid în conformitate cu Cererea de finanţare.
i) Valoarea finanţării nerambursabile se încadrează în limitele minime și maxime conform secțiunii 1.8 a prezentului ghid și nu depăşeşte plafonul ajutorului de stat în conformitate cu prevederile schemei de ajutor de stat aplicabile.
j) Proiectul pentru care se solicită finanţare nu a mai beneficiat de finanţare din fonduri publice, în ultimii 5 ani înainte de data depunerii cererii de finanţare, cu excepţia studiilor preliminare (studiul de prefezabilitate, analiza geo-topografică, studiu de fezabilitate, proiect tehnic, detalii de execuţie), dupa caz
k) Proiectul respectă reglementările naţionale şi comunitare privind eligibilitatea cheltuielilor, promovarea egalităţii de şanse şi politica nediscriminatorie; dezvoltarea durabilă, tehnologia informaţiei; achiziţiile publice; informare şi publicitate; ajutorul de stat precum şi orice alte prevederi legale aplicabile fondurilor europene structurale și de investiții, dupa caz.
l) Solicitantul prezintă documentele doveditoare ale calității de proprietar/superficiar/administrator/titular al unui drept de folosință/concesionar/locatar pentru imobilul în care se implementează proiectul sau proprietar/comodatar/titular al dreptului de folosință pentru utilajele care asigură implementarea proiectului, însoțite de actul de dobândire a proprietății, contract de concesiune, actul care atestă proprietatea/folosința/concesiunea/comodatul, după caz, valabile pe toată durata de implementare a proiectului și o perioadă de minimum 5 ani după expirarea duratei de implementare a proiectului. Aceste documente sunt însoțite de extrasul de carte funciară a respectivului imobil, precum și de acordul proprietarului cu privire la implementarea proiectului;

De asemenea, îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
l1.Nu sunt afectate de limitări legale, convenţionale, judiciare ale dreptului real invocat, astfel cum sunt definite prin Codul civil, incompatibile cu realizarea activităţilor proiectului;
l2.Nu fac obiectul unor litigii în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti cu privire la situaţia juridică;
l3.Nu fac obiectul revendicărilor potrivit unor legi speciale în materie sau dreptului comun.
m) Solicitantul prezinta dovezi privind rezonabilitatea costurilor pentru investițiile în eficiență energetică pentru care se solicită ajutor de stat;
n) solicitantul prezintă o analiză energetică respectând formatul din anexă, realizată de către un expert independent/autorizat, care conține indicatorii specifici energetici inițiali și previzionați, care reprezintă ținte minime de îndeplinit de către beneficiari la sfârșitul perioadei de implementare a proiectului și ulterior de menținut pe o durată de minimum 5 ani după expirarea datei de implementare a proiectului. În situația IMM-urilor sau întreprinderilor mari nou-înființate sau în cazul în care nu există contracte de furnizare la locul de implementare, analiza energetică se va baza pe date previzionate și va stabili indicatorii energetici specifici angajați de către beneficiar.. Nerealizarea indicatorilor specifici energetici de către beneficiar atrage după sine restituirea sumelor primite sub formă de grant proporțional cu gradul de nerealizare al acestora;
o) prezintă consumul total anual de energie din care reiese consumul energetic total calculat în tep/an;
p) Pentru investițiile prevăzute la subsecțiunea 1.3.1, care vizează lucrări de modernizare, reabilitare, creșterea puterilor instalate, se propun la finanțare instalații noi de producere a energiei din surse regenerabile de energie, adăugate la instalațiile existente
q) Perioada de implementare a proiectului nu depăsește data de 31 decembrie 2023
r) Măsurile de eficiență energetică/utilizarea surselor regenerabile de energie menționate în cadrul secțiunii 1.3.1 la prezentul ghid, incluse în cadrul proiectelor îndeplinesc criteriile de selecție prezentate în Anexa nr. 1 a prezentei scheme de ajutor de stat aplicabile.

Activități și cheltuieli eligibile sau Ce se poate finanța?

Pentru a fi rambursată, o cheltuială trebuie să îndeplinească în mod cumulativ, următoarele condiţii cu caracter general, conform nr. HG 399/2015:
a) să fie angajată de către beneficiar şi plătită de acesta în condiţiile legii între 1 ianuarie 2014 şi 31 decembrie 2023;
b) să fie însoţită de facturi emise în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale sau a statului în care acestea au fost emise ori de alte documente contabile pe baza cărora se înregistrează obligaţia de plată şi de documente justificative privind efectuarea plăţii şi realitatea cheltuielii efectuate, pe baza cărora cheltuielile să poată fi verificate/controlate/auditate, cu respectarea prevederilor art. 131 alin. (2) şi (4) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013;
c) să fie în conformitate cu prevederile programului;
d) să fie în conformitate cu contractul/decizia/ordinul de finanţare, încheiat între autoritatea de management sau organismul intermediar şi beneficiar, cu respectarea art. 65 alin. (11), art. 70, art. 71, art. 125 alin. (1) şi art. 140 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013;
e) să fie rezonabilă şi necesară realizării operaţiunii;
f) să respecte prevederile legislaţiei Uniunii Europene şi naţionale aplicabile;
g) să fie înregistrată în contabilitatea beneficiarului, cu respectarea prevederilor art. 67 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013.

Se finanțează următoarele categorii de investiții:
a) Investiții în măsuri de eficiență energetică și de reducere a consumurilor specifice energetice la clădiri și construcțiile anexe, cu excepția clădirilor administrative sau
cladirilor care nu sunt destinate activităților de producție/servicii ale întreprinderilor, prin intervenții la anvelopa clădirii, șarpante, învelitoare inclusiv măsuri de consolidare a clădirilor și
construcțiilor anexe.
▪ Lucrări de reabilitare termică a anvelopei cladirilor industriale/servicii (cu excepția clădirilor administrative) şi construcţiilor anexe şi a clădirilor/construcţiilor care sunt destinate activităţilor de producţie/servicii, inclusiv pereţi exteriori, ferestre, tâmplărie, planşeu peste ultimul nivel, planşeu peste subsol, a şarpantelor şi învelitoarelor, inclusiv măsuri de consolidare a clădirii (lucrările de consolidare la clădiri și construcțiile anexe nu pot depăși 15% din valoarea totală a proiectului), excepţie făcând lucrările privind consolidări seismice;
▪ Introducerea, reabilitarea şi modernizarea sistemelor tehnice ale clădirilor, inclusiv în vederea pregătirii clădirilor pentru soluţii inteligente, respectiv a instalaţiilor pentru prepararea, distribuţia şi utilizarea agentului termic pentru încălzire şi a apei calde menajere, a sistemelor de ventilare şi climatizare, a sistemelor de ventilare mecanică cu recuperarea căldurii, inclusiv sisteme de răcire pasivă, fără a fi exhaustiv, achiziţionarea şi instalarea echipamentelor aferente şi racordarea la sistemele de încălzire centralizată, după caz;
▪ Inlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent şi incandescent cu corpuri de iluminat cu eficienţă energetică ridicată şi durată mare de viaţă;
▪ Implementarea sistemelor de management energetic având ca scop îmbunătăţirea eficienţei energetice şi monitorizarea consumurilor de energie, inclusiv achiziţionarea, instalarea sistemelor inteligente pentru gestionarea şi monitorizarea oricărui tip de energie pentru asigurarea condiţiilor de confort interior;
▪ Ativităţi care conduc la îndeplinirea realizării obiectivelor proiectului, fără a fi exhaustive: sisteme inteligente de umbrire pentru sezonul cald, înlocuirea, repararea, modernizarea,
montarea lifturilor, înlocuirea circuitelor electrice, lucrări de demontare/montare a instalaţiilor şi echipamentelor montate, lucrări de reparaţii la faţade, lucrări pentru echiparea cu staţii de încărcare pentru maşini electrice, respectiv tubulatura pentru cabluri electrice, inclusiv tubulatura pentru cabluri electrice fixată pe pereţi, necesară pentru permiterea instalării ulterioare a punctelor de reîncărcare pentru vehicule electrice.
b) Investiții în echipamente/utilaje/dotări specifice necesare pentru obținerea de energie din surse regenerabile (cu excepția biomasei) destinate consumului propriu de energie a întreprinderilor, inclusiv în capacități de producție de energie din surse regenerabile care se încadrează în capacitatea de producție specifică prosumatorului definit potrivit art. 3 pct. 95 din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012.
▪ Achiziționarea/realizarea/modernizarea de sisteme de energie care conțin echipamente/utilaje/dotări specifice pentru obținerea de energie din surse regenerabile necesare consumului propriu, care se încadrează în capacități de producție specifice prosumatorului definit potrivit art. 3 pct. 95 din Legea nr. 123/2012;
▪ Realizarea/achiziționarea/modernizarea de capacități de producție noi/existente pentru obținerea de energie din surse regenerabile necesare consumurilor de energie proprii, care se încadrează în capacități de producție specifice prosumatorului, inclusiv prin achiziția de echipamente/utilaje/dotări specifice;
▪ Realizarea/achiziționarea/modernizarea de unități/capacități de cogenerare noi/existente pentru obținerea de energie termică și electrică în cogenerare din surse regenerabile destinate consumului propriu al întreprinderilor.
c) Investiții în măsuri de eficiență energetică la nivelul unităților de cogenerare/trigenerare existente sau noi, inclusiv pentru lucrări de modernizare/reabilitare/creșterea puterilor instalate, utilizând sursele regenerabile de energie(cu excepția biomasei) și destinate consumului propriu, care se încadrează în capacitatea de producție specifică prosumatorului:
▪ Realizarea de unități de cogenerare/trigenerare noi pentru obținerea în cogenerare de energie termică și electrică din surse regenerabile (cu excepția biomasei) destinate consumului propriu, care se încadrează în capacităţi de producţie specifice prosumatorului definit potrivit art. 3 pct. 95 din Legea nr. 123/2012;
▪ Modernizarea/reabilitarea/creșterea puterii instalate pentru unitățile de cogenerare/trigenerare care obțin energie termică și electrică din surse regenerabile (cu excepția biomasei) destinate consumului propriu, care se încadrează în capacităţi de producţie specifice prosumatorului;
▪ Achiziționarea de echipamente/utilaje/tehnologii/dotări specifice pentru obținerea în cogenerare de energie termică/electrică din surse regenerabile (cu excepția biomasei) necesare consumului propriu, care se încadrează în capacităţi de producţie specifice prosumatorului.
d) Investiții pentru reducerea consumului de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră prin sisteme dedicate modernizării, monitorizării și eficientizării consumului de energie la nivelul întreprinderilor:
▪ Achiziționarea și implementarea sistemului de monitorizare a consumului de energie la nivelul întreprinderii (inclus in mod obligatoriu), respectiv instalații/echipamente necesare realizării de sisteme de monitorizare a consumului de energie la întreprinderi, cu scopul de reducere imediată și pe termen scurt a pierderilor de energie, localizarea punctelor de aplicare și cuantificare a potențialului de reducere a consumului de energie și pentru maximizarea eficienței măsurilor de creștere a eficienței energetice ce pot fi aplicate ulterior de către întreprindere, fara a fi exhaustiv:

  1. Sisteme de monitorizare (hardware şi software): senzori pentru instrumente de măsură şi/sau instrumente de măsură şi dispozitive de control pentru date de proces;
  2. RTU (Remote Terminal Units) – Unitate de prelevare date din proces sau din câmp, sistem de comunicare date, staţie;
  3. Sistem de comunicare date;
  4. Stație master;
  5. Sistem computerizat de prelucrare a datelor, recomandare a unor soluții sau acțiuni și/sau optimizarea acestor acțiuni. Alte echipamente, numai dacă sunt necesare implementării proiectului (ex. autolaboratoare de măsurări energetice, analizoare de gaze, etc).

▪ Achiziționarea de echipamente, utilaje și aparatură necesare investițiilor în eficiență energetică.
▪ Achiziția/modernizarea/reabilitarea de echipamente/utilaje/tehnologii/dotări independente care fac parte din activitatea de producție/servicii și contribuie la reducerea consumului de energie și respectiv la reducerea emisiilor GES. În situația în care are loc achiziționarea/modernizarea/reabilitarea de active care contribuie la reducerea consumului de energie și a emisiilor GES, acestea trebuie să asigure reducerea consumurilor specifice de energie din valoarea consumurilor specifice de energie inițiale.

 

Activități Și Cheltuieli Neeligibile Sau Ce Nu Se Poate Finanța?

– cheltuieli aferente contribuției în natură
– cheltuieli cu amortizarea
– cheltuieli cu achiziția imobilelor deja construite
– cheltuieli de leasing
– cheltuieli cu închirierea, altele decât cele prevăzute la cheltuielile generale de administrație
– cheltuieli cu achiziția de mijloace de transport
– cheltuieli generale de administrație
– dobânda debitoare cu excepţia celor referitoare la granturi acordate sub forma unei subvenţii pentru dobândă sau pentru comisioane de garantare
– alte comisioane aferente creditelor
– achiziţia de echipamente second-hand
– amenzi, penalităţi şi cheltuieli de judecată si arbitraj
– costurile pentru operarea obiectivelor de investiţii
– cheltuielile efectuate pentru obiective de investiţii executate în regie proprie
– cheltuielile cu activităţi legate de realizarea auditului energetic (solicitat conform Legii nr. 121/2014).

Obligatii beneficiar:

– a face dovada prin coduri CAEN specifice că a realizat cifra de afaceri aferentă codului CAEN specific producție/servicii, pentru care solicită finanțarea, cu excepția celor menționate.
– aplicarea măsurilor de îmbunătățire a eficienţei energetice intr-un interval de maxim 3 ani pentru beneficiarii încadraţi în categoria IMM, respectiv maxim 5 ani pentru beneficiarii care fac parte din categoria întreprinderilor mari, de la efectuarea plăţii finale în cadrul proiectului

Procesul de evaluare, selecție și contractare a proiectelor:

– etapa de verificare a conformității administrative și a eligibilității solicitantului și a proiectului;
– etapa de evaluare tehnică și financiară a propunerii de proiect;
– etapa de selecție a propunerilor de proiect care vor beneficia de sprijin financiar nerambursabil, în conformitate cu procedura de evaluare și selecție.

Ești interesat? Perfect!

Ne poți scrie și unul dintre consultanții noștri te va ajuta.

Illustration-Workspace
Criterii de evaluare tehnica si financiara
  • Grila – Proiecte privind utilizarea surselor regenerabile de energie

    1 Valoarea contribuţiei din fonduri nerambursabile raportat la capacitatea de producţie din surse regenerabile de energie pentru consum propriu (VSER)
    – VSER – Valoarea contribuţiei din fonduri nerambursabile raportat la
    capacitatea de producţie din surse regenerabile de energie pentru
    consum propriu, pe baza analizei energetice;
    – VAS – cuantumul/valoarea contribuţiei din fonduri nerambursabile
    solicitată pentru proiect;
    – Pi – putere instalată din surse regenerabile de energie realizată prin
    proiectul de investiţii;
    – X = Valoarea cea mai mică a contribuţiei din fonduri nerambursabile
    solicitată raportată la capacitatea de producţie din surse regenerabile
    de energie pentru consum propriu (Euro/kW instalat).

    Punctaj acordat: 40
    VSER > 130% * X – 10 puncte;
    130%*X ≥ VSER > 120%*X – 20 puncte;
    120%*X ≥ VSER > 110%*X – 25 puncte;
    110%*X ≥ VSER > 100%*X – 30 puncte;
    VSER = X – 40 puncte.
    2 Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (RGES)
    – RGES – reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, ca urmare a
    implementării proiectului de investiții, pe baza analizei energetice;
    – GESr – emisii de gaze cu efect de seră, exprimat în [tCO2] pentru
    anul de referință (2021), fără implementarea proiectului;
    – GES1 – emisii de gaze cu efect de seră, exprimat în [t CO2], pentru
    primul an calendaristic după realizarea proiectului.

    Punctaj acordat: 40
    RGES ≤ 30% – 10 puncte;
    30% < RGES ≤ 40% – 20 puncte;
    40% < RGES ≤ 50% – 30 puncte;
    RGES > 50% – 40 puncte.
    3 Modificarea ratei profitului operațional aferent anului 2021 in raport cu anul 2020
    Unde:
    – variația profitului operațional in anul 2021 față de anul 2020;
    – profitul operațional realizat potrivit situațiilor financiare depuse la unitatile terioritale ale Ministerului Finanțelor, în anul 2021;
    – profitul operațional realizat potrivit situațiilor financiare
    depuse la unitatile teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în anul 2020;

    Punctaj acordat: 10
    ≤ 25% – 2,5 puncte;
    25% < ≤ 35% – 5 puncte;
    35% < ≤ 50% – 7,5 puncte;
    > 50% – 10 puncte.
    4 Rata rentabilității activității operaționale în anul 2021
    Unde:
    –  rentabilitatea activității operaționale realizată în anul 2021;
    – profitul operational pentru anul 2021 realizat potrivit situațiilor financiare depuse la unitatile teritoriale ale Ministerului
    Finanțelor;
    – reprezintă cifra de afaceri neta realizată in anul 2021 potrivit situațiilor financiare depuse la unitatile teritoriale ale Ministerului Finanțelor.

    Punctaj acordat: 10
    ≤ 25% – 2,5 puncte;
    25% < ≤ 35% – 5 puncte;
    35% < ≤ 50% – 7,5 puncte;
    > 50% – 10 puncte.

Grila – Proiecte de eficienta energetica

1 Reducerea consumului de energie (RCE)
– RCE – reducerea consumului de energie ca urmare a implementării proiectului de investiții, pe baza analizei energetice;
– Tepr – consumul de energie, exprimat în Tep, pentru anul de referință (2021), fără implementarea proiectului;
– Tep1 – consumul de energie, exprimat în Tep, pentru primul an calendaristic după realizarea proiectului.

Punctaj acordat: 40
RCE ≤ 30% – 10 puncte;
30% < RCE ≤ 40% – 20 puncte;
40% < RCE ≤ 50% – 25 puncte;
50% < RCE ≤ 60% – 30 puncte;
RCE > 60% – 40 puncte.
2 Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (RGES)
– RGES – reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, ca urmare a implementării proiectului de investiții, pe baza analizei energetice;
– GESr – emisii de gaze cu efect de seră, exprimat în [tCO2] pentru anul de referință (2021), fără implementarea proiectului;
– GES1 – emisii de gaze cu efect de seră, exprimat în [t CO2], pentru primul an calendaristic după realizarea proiectului.

Punctaj acordat: 40
RGES ≤ 30% – 10 puncte;
30% < RGES ≤ 40% – 20 puncte;
40% < RGES ≤ 50% – 30 puncte;
RGES > 50% – 40 puncte.
3 Modificarea ratei profitului operațional aferent anului 2021 inraport cu anul 2020
Unde:
– variația profitului operațional in anul 2021 față de anul 2020;
– profitul operațional realizat potrivit situațiilor financiare depuse la unitatile terioritale ale Ministerului Finanțelor, în anul 2021;
– profitul operațional realizat potrivit situațiilor financiare depuse la unitatile teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în anul 2020;

Punctaj acordat:10
≤ 25% – 2,5 puncte;
25% < ≤ 35% – 5 puncte;
35% < ≤ 50% – 7,5 puncte;
> 50% – 10 puncte.
4 Rata rentabilității activității operaționale în anul 2021
Unde:
– rentabilitatea activității operaționale realizată în anul 2021;
– profitul operational pentru anul 2021 realizat potrivitsituațiilor financiare depuse la unitatile teritoriale ale MinisteruluiFinanțelor;
– reprezintă cifra de afaceri neta realizată in anul 2021 potrivitsituațiilor financiare depuse la unitatile teritoriale ale MinisteruluiFinanțelor.

Punctaj acordat: 10
≤ 25% – 2,5 puncte;
25% < ≤ 35% – 5 puncte;
35% < ≤ 50% – 7,5 puncte;
> 50% – 10 puncte.

Consultă aici Inforamațiile Oficiale oferite de Finanțator

Verifică gratuit!

Dacă ești interesat de accesarea acestei linii de finanțare, atunci verifică-ți eligibilitatea, completând formularul.

Soluții și servicii
complete

Pasul I

Analizăm nevoia dumneavoastră și o asociem cu linia de finanțare potrivită proiectului.

Pasul II

Idenficăm potențialul de realizare al proiectului.

Pasul III

Stabilim împreună dacă potențialul identificat doriți sa-l implementăm.

Pasul IV

Implementăm și supervizăm proiectul să obținem rezultatul dorit.

Ești interesat? Perfect!

Ne poți scrie și în cel mai scurt timp unul din consultanții noștri te va ajuta.

Illustration-Teamwork