Dinamica echipei

Scopul nostru și
cum te ajutăm.

Imaginați-vă situația în care cei mai buni oameni din compania dumneavoastră se ocupă de rezolvarea unei probleme. Dacă aceștia nu pot colabora eficient, șansele companiei de a-și atinge obiectivele scad considerabil. Dinamica echipei presupune tot ce înseamnă relația dintre membrii acesteia și personalitățile lor respective.

Remote Teams

Pentru dezvoltare, integrare,performanță crescută, soluționarea de conflicte și motivare

Instrumentul de evaluare Remote Teams oferă informații importante cu privire la eficiența unei echipe atunci când lucrează la distanță, a modului în care membrii interacționează unii cu ceilalți și, în același timp, prezintă condițiile optime în care echipa respectivă ar putea obține cel mai înalt nivel al productivității. Evaluarea vizează identificarea punctelor forte și a slăbiciunilor oricărei echipe și oferă sugestii pentru dezvoltare.

Evaluarea Remote Teams este recomandată pentru:
Evaluarea Values este recomandată pentru:

Values

Pentru procesele de selecție, recrutare și integrare

Cercetările efectuate de către Serviciul Național de Sănătate Britanic au demonstrat faptul că echipele ce au valori comune, bine stabilite, se identifică mult mai bine ca un grup unitar și înregistrează niveluri crescute ale inovației. Instrumentul de evaluare Values conține dimensiuni standard precum sinceritate, răbdare și responsabilitate și totodată poate fi personalizat integral.

Engagement

Pentru dezvoltare, managementul talentelor, retenția angajaților, performanță de înaltă calitate și implicare

Relația dintre nivelul de engagement și performanța profesională a angajaților a fost explorată în amănunt de cercetători precum Wilmar Schaufeli și Arnold Bakker. Studiile lor au demonstrat că randamentul la locul de muncă este direct proporțional cu nivelul de engagement și de motivație al angajaților. Cu ajutorul instrumentului de evaluare Engagement puteți identifica și măsura valori specifice, cum ar fi entuziasmul, angajamentul și loialitatea, obținând informații esențiale pentru îmbunătățirea productivității și a retenției angajaților.

Evaluarea Engagement este recomandată pentru:
Evaluarea 360° este recomandată pentru:

360°

Pentru dezvoltare, promovare și îmbunătățirea dinamicii echipei

Instrumentul de evaluare 360° vă ajută să identificați punctele tari și ariile de dezvoltare ale echipei de management printr-o evaluare obiectivă de tip 360 de grade. Evaluarea cuprinde feedback-ul primit de la subordonații direcți, colegii de pe același nivel ierarhic, superiorii direcți și de la clienți/parteneri, în vederea identificării unui program specific de dezvoltare a abilităților, comportamentelor și competențelor de leadership. 

Avantajele acestor evaluări.

Avantaj

In consequat, quam id sodales hendrerit, eros mi molestie leo.

Avantaj

In consequat, quam id sodales hendrerit, eros mi molestie leo.

Avantaj

In consequat, quam id sodales hendrerit, eros mi molestie leo.

Avantaj

In consequat, quam id sodales hendrerit, eros mi molestie leo.

Avantaj

In consequat, quam id sodales hendrerit, eros mi molestie leo.

Ești interesat? Perfect!

Ne poți scrie și în cel mai scurt timp unul din consultanții noștri te va ajuta.

Illustration-Teamwork